Oferta de publicare
(pentru cei care doresc sa publice o carte)

Parintele Nicolae Tanase

Părintele Nicolae Tănase, căsătorit şi tată a 6 copii, este preot într-un sat din ROMÂNIA, VALEA PLOPULUI ; dânsul deserveşte de asemenea şi un sat din apropiere, VALEA SCREZII.

În anul 1990, Părintele Nicolae a început lupta sa împotriva avorturilor prin predicare. Unele tinere renunţă să avorteze , dar nu-şi pot permite un copil din motive social-economice. Pentru aceasta, Părintele Nicolae înfiinţează în anul 1994, asociaţia PRO VITA : PENTRU VIAŢĂ ; Asociaţia îi primeşte în grija ei pe aceşti copii, pentru un timp sau definitiv, dar ea primeşte de asemenea şi copii orfani sau copii ai străzii.

La VALEA SCREZII, Părintele Nicolae a construit un aşezământ care, pe lângă locuinţă, cuprinde un dispensar medical şi o biserică, o brutărie şi un staul. În acest centru locuiesc deja copii, adolescenţi şi tineri; la vârsta de 18 ani, tinerii trebuie să părăsească orfelinatele de stat şi ajung de multe ori în stradă. Părintele Nicolae a scos din subsolurile Bucureştiului, mame tinere cu copiii lor.

Părintele Nicolae se bate pentru viaţă, înţeleasă ca dar de la Dumnezeu. Se bate pentru viaţa poporului român şi viitorul său. La marea emigraţie datorată situaţei politico-economice din ţară, se adaugă trista realitate a comerţului cu copii români, nu totdeauna orfani, cumpăraţi de către unii străini din ţările occidentale, comerţ pe care Părintele Nicolae îl denunţă fără menajamente până în faţa tribunalelor.

Contul Autorului
Cartile autorului Parintele Nicolae Tanase aparute la Editura Agaton si editurile asociate


Harta site 2